Atunci când spunem “ortodontie” ne referim la acea specialitate a medicinei dentare care se ocupă cu poziţionarea corectă a dinţilor în cadrul arcadelor dentare şi a arhitectonicii cranio-faciale. Progresul tehnicii în stomatologie, specializarea ortodontie, permite astăzi corectarea spectaculoasă, fără durere a anomaliilor de natură dento-maxilară.
Aşezarea dinţilor în poziţie corectă pe arcadă nu este un deziderat care ţine cont doar de ordinul esteticii, ci are un deosebit rol în menţinerea stării de sănătate a gingiei şi reducerea problemelor de ordin parodontal ce vor apare după o vârstă la care organismul nu mai poate compensa înghesuirea dentară existentă.
Trebuie să conştientizăm că nearanjarea corectă a dinţilor se numeşte anomalie dento-maxilară deci, ceva nu este în regulă. Anomaliile pot fi de mai multe tipuri în funcţie de situaţia clinică. Ele pot fi uşoare în condiţiile în care sunt prezente unele rotaţii şi mergînd pînă la anomalii scheletale grave în care problemele de nedezvoltare osoasă suficientă sunt destul de importante şi greu de tratat.
Pentru a elucida gravitatea anomaliei pe care pacientul o poarta medicul ortodont trebuie să examineze cu mare exactitate atât arcadelel dentare cît şi anumite radiografii şi dimensiuni craniol-faciale. Acest lucru se realizează în urma amprentării arcadelor, a fotografiilor de faţă şi profil şi a realizării unor radiografii speciale. Analiza cefalometrică este o etapă ce necesită timp şi de aceea programarea pentru începerea tratamentului nu se poate face imediat ci va necesita o săptămînă, două sau uneori chiar puţin mai mult.
Deoarece situaţiile clinice din ortodontie sunt foarte variate de la pacient la pacient, automat şi tipul de aparat dar şi durata tratamentului este diferită.
Pentru rezolvarea acestor situaţii clinice medicul ortodont poate apela la două tipuri de tratament realizat fie cu aparate mobile fie cu aparate fixe. Orice tratament ortodontic începe cu efectuarea unei consultații și întocmirea planului de tratament de catre medicul ortodont.