DETARTRAJUL ŞI PERIAJUL DENTAR
Detartrajul este o manoperă care constă în îndepărtarea depozitelor de piatră depuse pe suprafeţele dinţilor. Apariţia pietrei dentare se datoreză mai multor cauze dintre care vom enumera pe cele mai importante cum ar fi realizarea unui periaj insuficient, prezenţa înghesuirilor dentare, obiceiurile alimentare, cantitatea de salivă, etc.
Piatra dentară care se formează în apropierea gingiei are o influenţă negativă asupra stării de sănătate a gingiilor. De aceea este foarte important ca aceasta să fie controlată şi îndepărtată piatra cam de două ori pe an.
Detartrajul sau îndepărtarea pietrei de pe dinţi este bine a fi urmat de periajul profesional care se realizează cu periuţe şi paste speciale. Acesta are rolul de a îndpărta pigmentările şi a lustruii bine ssuprafaţa de smalţ lasînd-o foarte curată.
În unele cazuri, cînd ne confruntăm şi cu inflamaţii gingivale este indicat a se face şi un badijonaj gingival cu diferite substanţe antiseptice şi astringente.
Această manoperă nu este dureroasă, nu necesită anestezie şi deţine un rol foarte important în menţinerea stării de sănătate a dinţilor şi gingiei dvs.
Noi ne concentram pe stomatologia preventivă şi pe controalele făcute din timp. Scopul nostru este de a depista cariile şi problemele de ordin ortodontic care sunt prezente şi încă uşor de rezolvat. Prevenirea şi tratamentul precoce sunt măsurile cele maii eficiente pe care le puteţi lua pentru a reduce cheltuielile de ordin stomatologic.
Controalele periodice sunt benefice şi la pacienţii adulţi , în special la cei cu lucrări protetice, proteze şi la cei cu afecţiuni gingivale.
Este bine ca să respectaţi indicaţiile medicului referitoare la data viitorului control stomatologic.
INSTRUCŢIUNI DUPĂ TRATAMENTUL DE SIGILARE
Un material alb a fost aplicat pe suprafeţele de masticaţie ale măselelor copilului. Acest material protejează aceste suprafeţe de apariţia cariilor.
Materialul este întărit şi copilul poate să manănce şi să bea normal.
Materialul de sigilare poate să reziste aproximativ 2 ani dacă copilul are o igienă bucală bună şi evită să mănănce lucruri foarte tari.
Integritatea materialului de sigilare trebuie verificată la fiecare 6 luni.
Completările vor fi realizate gratuit de către medicul dentist la cabinetul nostru timp de 2 ani dacă copilul nu pierde nici una din verificările obligatorii de la 6 luni.